Corul “Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj

Corul „Ion Vidu” este unul dintre cele mai vechi coruri din România. Documentele vremii atestă infiinţarea sa încă din anul 1810. La conducerea corului lugojean s-au succedat personalităţi cunoscute în viaţa muzicală românească, amintindu-i aici pe Ion Vidu, Filaret Barbu sau Dimitrie Stan. Începând cu anul 1968 bagheta dirijorală este preluată de Remus Taşcău care, în timp, şi-a nuanţat viziunea şi capacitatea de a modela ansamblul, autoritatea sa fiind rezultanta îngemănării unui larg orizont artistic cu o sensibilitate mereu trează şi un temperament înnăscut pentru o asemenea menire ce solicită deopotrivă rigoare şi cutezanţă, interiorizare şi patos, reflexivitate şi putere de sugestie, pasiune şi pronunţat contur expresiv al interpretării. În structura repertoriului Coralei Ion Vidu se regăsesc peste patru veacuri de creaţie muzicală, de la Palestrina şi Orlando di Lasso, la Poulenc şi Hindemith, incursiuni în baroc, clasicism şi romantism, strălucite abordări ale operelor autorilor români, de la Sabin Drăgoi, Marţian Negrea şi Paul Constantinescu la Sigismund Toduţă, Alexandru Paşcanu, Tudor Jarda, Doru Popovici şi Dan Voiculescu. Interpretări memorabile ale unor opusuri vocal-simfonice, de la Orfeu şi Euridice de Glück şi Acis şi Galathea de Händel, la opusurile beethoveniene Simfonia a IX-a, Fantezia pentru pian, cor şi orchestră, Requiemul verdian şi Missa de încoronare de W.A. Mozart.

Turnee în străinătate:
IUGOSLAVIA (1970, 1978), GERMANIA (1971, 1991, 1997, 2001, 2005, 2007), BULGARIA (1973), UNGARIA (1993, 1996, 2003, 2010), GRECIA (1994, 2000, 2004, 2012), ELVEŢIA (1996, 1997, 1998) FRANŢA (1996, 1998, 1999, 2004, 2007, 2008), ITALIA (1996, 1998, 2002, 2009), ANGLIA (1999) ŢARA GALILOR (1999), AUSTRIA (2002, 2005).

Concerte în capitale şi mari oraşe europene:
Londra, Paris, Roma, Viena, Berna, Budapesta, Nancy, Orlèans, Saint-Raphaël, Verona, Veneţia, Vatican, Berna, Zürich, Montreux, Geneva, Laussane, München, Mainz, Darmstadt, Oppenheim, Karditsa, Preveza, Llangollen, Varna, Novi Sad, Niš.

Concerte în săli, spaţii şi ambianţe de mare prestigiu ca:
Ateneul Român din Bucureşti, Sala Radiodifuziunii Române din Bucureşti, Auditorium Stravinski din Montreux, Sala Operei din Varna, Studioul Radiodifuziunii din Novi Sad, Bazilica Santa Maria in Trastevere din Vatican, Bazilica San Leonardo din Veneţia, Catedrala din Mainz, Catedrala Saint Pierre du Martroi din Orlèans, Catedrala St. Pius din München, Sala Poirel şi Place Stanislas din Nancy.

În colaborare cu Filarmonica de Stat Banatul din Timişoara şi Filarmonica de Stat George Enescu din Bucureşti, împreună cu dirijorii Mihai Brediceanu, Nicolae Boboc, Remus Georgescu, Peter Oschanitzki, Gheorghe Costin şi David Delta Gyer (SUA), au fost realizate lucrările vocal-simfonice: Requiem-ul de G. Verdi, Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven, Acis şi Galatea de Georg Friedrich Händel, Fantezia pentru pian, cor şi orchestră de L. van Beethoven, Orfeu şi Euridice de Ch. W. Gluck, Missa de încoronare de W.A. Mozart.

Soliştii acestor concerte au fost importanţi cântăreţi ai României de la Operele de Stat din Bucureşti, Cluj şi Timişoara şi de la Conservatoarele de Muzică din Bucureşti şi Cluj: Sanda Ilca-Şandru, Martha Kessler, Edith Simon, Corina Circa, Pompei Hărăşteanu, Ionel Voineag, Regina Werner, Brigitte Pfretzschner, Wolfgang Millgramm, Hermann Christian Polster, Csaba Airizer, Teodora Ciucur, Florin Diaconescu, Georgeta Stoleriu, Virginia Manu, Ionel Pantea şi Theodor Ciurdea Coresi şi pianiştii Dragoş Mihăilescu şi Sorin Dogaru.

Ionel Pantea şi Theodor Ciurdea Coresi în concerte corale a capella.

Cvartetul vocal german compus din Regina Wrener, Brigitte Pfoezchner, Wolfgang Millgramm şi Hermann Christian Polster pentru Simfonia a IX-a de L. van Beethoven, la Ateneul Român.

Premiile şi distincţiile obţinute confirmă, încă o dată, valoarea corului, laureat al competiţiilor corale din România (premiul I – o permanenţă absolută), Premiul Uniunii Compozitorilor din România pentru interpretarea baladei Mioriţa, de P. Constantinescu (1969), Premiul Internaţional Alexandru Paşcanu decernat de Fundaţia Madrigal – Marin Constantin Corului Ion Vidu şi dirijorului Remus Taşcău pentru merite excepţionale în activitatea corală (2000), iar în străinătate Premiul I şi III la Festivalul Coral Internaţional de la Karditsa – Grecia, Premiul II şi Medalia de argint la Festivalul Coral Internaţional de la Preveza – Grecia, Premiul III la Concursul Coral Internaţional de la Llangollen – Ţara Galilor, Laureat al Festivalurilor Corale Internaţionale de la Montreux – Elveţia, Schwartzwald – Germania, Nancy – Franţa, Varna – Bulgaria, şi Bassano del Grappa – Italia.

Discografie:
– Disc LP, cuprinzând creaţii corale semnate de Ion Vidu, editat în 1985 de Casa de Discuri „Electrecord.
– Disc single cu muzică romantică germană (Franz Schubert, Johannes Brahms, Felix Mendelssohn-Bartholdy), editat în 1985 de Casa de Discuri Electrecord.
– CD, cuprinzând motete şi madrigale din literatura universală renascentistă şi creaţii laice şi religioase din literatura corală românească, editat în 1996 de CD’s Audio Production (Casa de discuri Jean Daniel Brandt), Bienne, Elveţia.
– CD cu colinde de Crăciun, editat în 1998 de CD’s Audio Production (Casa de discuri Jean Daniel Brandt), Bienne, Elveţia.
– CD, cuprinzând colinde şi cântece de Crăciun, editat în 1999 şi 2001 de A. D. Recording, Timişoara.
– CD, cupinzând lucrări corale din literatura românească şi universală, editat în 2004 de Art Media Music Timişoara.
– CD, cuprinzând lucrări reprezentative din muzica românească religioasă de tradiţie bizantină şi colinde, 10 decembrie 2007, editat de Radiodifuziunea Română.
– CD, cuprinzând muzică corală religioasă din literatura românească şi universală, clasică şi contemporană, editat de Radio România Cultural, septembrie 2011.

În data de 10 decembrie 2007, la propunerea Radiodifuziunii Române, Corul Ion Vidu, sub bagheta maestrului Remus Taşcău, a susţinut un concert cu public în Biserica Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului Lugoj, reprezentând România în cadrul proiectului Uniunii Europene de Radio – Ziua Specială de Crăciun – 2007, concert preluat şi difuzat de 25 de radiodifuziuni din Europa, Canada şi Noua Zeelandă.

Una dintre cele mai importante reprezentaţii ale corului lugojean a fost concertul extraordinar de muzică sacră, din repertoriul românesc şi universal, prezentat în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, ediţia a XX-a, Jubiliară, care a avut loc în data de 10 septembrie 2011, în Bucureşti. La invitaţia organizatorilor acestui eveniment cultural de importanţă mondială, artiştii lugojeni, dirijaţi de maestrul Remus Taşcău, au susţinut un concert de muzică religioasă românească şi universală. Concertul a fost înregistrat integral şi transmis la Radio România Cultural, Radio Trinitas şi TVR Cultural.

Toate acestea onorează cartea de vizită a unei formaţii, care prin profesionalismul şi seducţia harului său artistic a întrunit aprecierile elogioase ale compozitorilor, muzicologilor, dirijorilor şi mass-mediei din ţară şi străinătate.